Dezamagirea : regres sau progres ?

Salut, cititorule !
Imi cer scuze ca n-am mai scris de vreo doua zile dar, in afara de placerea de a scrie, trebuie sa muncim.
Am ales acest subiect pentru ca sunt sigur ca, indiferent de caracter, toti am simtit dezamagirea mai mult sau mai putin.
Deci, ce e pana la urma ?
E o involutie a constiintei noastre sau evolutia ei ? E un regres sau un progres ?
In opinia mea,lasand deoparte faptul ca doare al dracului de tare, este un progres ! Asta nu inseamna ca o apreciez...nu cred ca exista cineva sa aprecieze durerea si frustrarea dar, in afara de aceste sentimente, ne ajuta sa cugetam mult mai intens si sa realizam ca " nu e dracu atat de negru". Sa iti explic...
Sigur ai fost dezamagit macar o data de iubit/a, prieteni sau familie...sau... macar de vremea de afara :))
Dupa momentele dureroase si tot setul ala de frustrari, ai realizat ca de fapt toata dezamagirea te-a ajutat sa realizezi o gandire mai constructiva. 
Corpul omului are capacitatea de a se autovindeca sau de a se regenera, la fel si mintea ta.
Dupa ce ai fost dezamagit in dragoste, indiferent de natura ei, familiala sau amor, ai realizat ce trebuie facut pe viitor si ce nu. Nu ai cum sa nu fi realizat...
Sigur ai realizat cine si cum a gresit si sigur ai realizat daca persoana merita sa iti ramana aproape sau nu. Te-ai "ridicat", ai sters lacrimile si ai mers mai departe cu capul sus stiind ce-i de facut.
Recunosc... poate insemna si un regres, in cazul in care ai cedat influentei sale negative de la inceput si ti-ai pus capat zilelor... cunosc destule cazuri dar, in acest caz, discut cu oameni vii care au trecut peste si citesc acum articolul asta.
Sunt curios daca pentru tine inseamna regres si de ce. 
Sunt curios daca exista oameni in cazul carora, dezamagirea, s-a manifestat ca un regres si vreau sa stiu cum pot sustine asta si totusi merg mai departe ! :)

Spune ce simti, te salut !

Respect

Aud din ce in ce mai des ca respectul nu isi mai are locul in societatea de azi, fiind considerat o slabiciune.
Aud foarte des aceeasi intrebare : " De ce sa respect daca nu ma respecta ? " Sa mori tu !?!
Multi neadaptati pretind respectul celor din jurul lor folosind atitudini din ce in ce mai vulgare. S-a umplut lumea de "wannabes" care au pretentia de a fi respectati pentru ca ei arata mai impunator sau pentru ca au mai multi bani decat restul sau pentru ca ei lovesc, apoi se intereseaza de ce au facut-o.
Mi-e scarba si mi-e rusine ca am neplacerea de a fi contemporan cu asemenea mizerii !
Ei nu pot intelege ca a respecta inseamna respect de sine sau mai pe intelesul lor " Te respecti pe tine, ba, gunoiule !".
A respecta oamenii din jurul tau nu inseamna ca esti mai prost sau mai prejos ci inseamna ca esti  mental superior ! Daca nu iti inteleg atitudinea, lasa-i ! Pe prost, nu e bine sa incerci sa il trezesti ca o sa vrea sa iti dea apoi, lectii de viata .
Ofera respect, indiferent de cum arata persoana, indiferent de cati bani are, indiferent de varsta ! Astfel, iti oferi singur, respectul pe care il pretinzi !
Nu e lipsa de respect atunci cand, intr-un mijloc de transport, un om mai in varsta, te atentioneaza ca tu ar trebui sa stai in picioare, nu el...indiferent de tonul pe care il foloseste. 
Daca ai avea oarecum idee despre "cu ce se mananca" respectul, ti-ai cere scuze si te-ai ridica, nu ai riposta si ai ramane acolo ca nesimtitul/nesimtita ! Gandeste-te ca, poate, vei ajunge si tu varsta acelei persoane...
Nu te uita ca un om e mai sarac sau mai prost imbracat decat tine si sa crezi ca e mai prejos !
Caracterul omului, constiinta curata si linistita, conteaza ! In fond, aia esti... cu ea vii pe pamant si cu ea pleci, nu cu statutul social, nu cu banii, nu cu hainele !
"A respecta" nu e tot una cu "a fi fraier", din contra ! Daca tu  asta crezi, condoleante, esti doar inca  un cacat care vrea sa ajunga in hazna dar pluteste in closet  dezintegrandu-se !

Spune ce simti, te salut !

Ce vrei, de fapt ?

Gandesc intens aceasta intrebare de o gramada de timp... NU STIU ! Sau... poate da. Nu stiu daca stiu, sincer ! :))

Acum vreo 3 ani voiam din tot sufletul sa imi fac auzite versurile, sa ajung la un nivel de la care pot "imprastia" gandurile mele asupra lumii ca un spray. Mi-a trecut... 

Am analizat si am realizat ca sa ajung la un astfel de nivel e nevoie de investitii enorme, atat financiare cat si timp... ceea ce nu e posibil. 

Traim intr-o lume in care ne "vindem" timpul si... scuze, dar aici il vindem al naibii de ieftin ! Totusi, trebuie sa supravietuim sa putem visa in continuare, anyhoo...

Acum nu vreau decat sa gasesc un drum cat mai putin aglomerat pe care ma voi opri candva si imi voi cladi o viata decenta si cat mai simpla... asta imi doresc acum. 

De ce as lupta sa ajung undeva "sus", cum numesc unii popularitatea, care este atat de greu de obtinut si care se pierde ca un fulg in vant ? De ce sa ajung undeva unde oamenii m-ar vedea, mi-ar zice "bravo, ba !" si m-ar uita ? Multi nu realizeaza ca suntem extraordinar de multi si nimeni nu ramane mult timp in constiinta celorlalti.

Multi nu realizeaza ca plecam exact asa cum venim: fara nimic, nicaieri !

Sincer, nu stiu ce caut aici si de ce sunt aici... pun pariu ca nimeni nu stie si toti folosesc acel cliseu clasic : " totul se intampla cu un scop"... daaa, da...

Sunt chestii care ne depasesc total, indiferent cate formule ar oferi stiinta sau cate "invataturi" ar oferi religia.

Revenind la subiect... Poti sa spui exact ce vrei, avand in vedere ca tot ceea ce creezi, tot ceea ce faci, nu o sa te satisfaca decat o perioada limitata de timp ? 

Sunt total pe langa, sincer, si gandindu-ma ca nu ma aleg cu absolut nimic ma face sa nu mai vreau nimic... Stim atat de putine despre noi, oricat de "avansati" se pare ca suntem in acest moment...

Tu, ce vrei ??

"A fi tu insuti" : Normalitate sau prostie ?

Am observat ca tot mai multi oameni evita asta tot mai des si din ce in ce mai voluntar !
Ok, sunt situatii involuntare in care "cercetand un teren nou" , iti  "maschezi" adevaratul caracter, studiindu-i pe ceilalti dar, din pacate, aceasta "strategie" devine tot mai folosita  indiferent de cercurile frecventate.
Nu am inteles niciodata din ce cauza !
In opinia mea, indiferent de "teren", e necesar  a fi tu insuti ! 
Ca persoana matura cu un caracter bine cladit si stabil, este vital sa fii tu insuti indiferent de persoanele din jurul tau. 
Din aceasta cauza apar, in primul rand, conflictele intre prieteni. Nu toti sunt sinceri tot timpul, nu toti sunt ei insisi de la bun inceput. Odata cu timpul,fiecare isi dezvaluie caracterul, implicit apar diferentele de conceptie si "barierele" dintre persoane. Acea "dezvaluire" a caracterului este un lucru absolut natural la oamenii ce pastreaza o legatura mai stransa cu semenii lor.
Pe de alta parte, am auzit replici de genul " De ce sa fiu eu insumi cu cineva pe care nu il cunosc ? O sa imi cunoasca slabiciunile". Asa, si ?????
Multi vad potentali dusmani in oamenii din jurul lor dar nu recunosc faptul ca-s negativisti convinsi.
De ce ar vrea cineva sa iti fie aproape daca iti vrea raul ? Si de ce ti-ar vrea raul daca nici nu te cunoaste ?
E atat de simplu sa judeci, nu ?
Consider ca a fi tu insuti este cea mai scurta si sigura cale de a-ti selecta anturajul si de a-ti crea o imagine standard in fata celorlalti. "Cine te accepta, te accepta asa cum esti", asta e concluzia tuturor in final dar nu toti aleg sa fie ei insisi, oferind celorlalti nesiguranta in ceea ce-l/o priveste.
In concluzie, consider ca este absolut normal, chiar vital, sa fii tu insuti, indiferent de circumstante, indiferent de caracterul celui de langa tine.

P.S : Asta este marea problema in ceea ce priveste relatiile amoroase din ziua de azi. Asta-i cauza principala prin care o relatie a devenit, mai degraba, un fel de "razboi psihologic" intre indragostiti, la modul "care pe care raneste primul" sau prejudecati de genul " sigur ma inseala, mai mine il/o insel eu primul/prima".

Tu ce parere ai ?  Astept parerile voastre !